F1

Intrerupem aceasta interesanta :) relatare despre excursia in Tibet, cu vesti din Shanghai.

Circuitul de F1 a ajuns in Shanghai weekendul asta. Fan ?! eu?! ...nu prea, si nici nu am fost, doar ca te mai i-a valul cand esti inconjurat de chibitzi.
Nu am reusit sa ajung atunci cand trebuia, si cand mi-a fost indicat de fapt, de draga de sora-mea- adica la ultima cursa a lui Schumacher ( sper ca am scris corect, ca nu am chef sa verific), acum 3 ani...dar uite ca miracole se intampla ( chiar si dupa 3 ani)!
Ca sa fac un sumar in cateva cuvinte: pentru mine a fost un eveniment social mai mult decat unul sportiv.

Multa lume, de prin toata lumea adunati...Slava Domnului ca mai vad si alte fetze!...interesanta adunarea.

Prea putina mancare, si am venit flamanda.

Suveniruri scumpe: o sapca Ferrari: 50 euro...eu aveam sapca Ferrari cumparata in dimineata aia cu numai 2 euro....oare cum s-or fi gandit sa faca competitie la falsurile din China?!

In timpul cursei , desi mi s-a spus ca o sa fie un zgomot infernal si sa-mi aduc dopurile de urechi...nu m-am asteptat nici pe departe la ce m-a lovit. Parca decola cate un avion din ambele parti, cu pista exact pe scaunele de langa mine.

Am cascat o gramada dupa start (care a fost interesant)...eu care nici numerele de la masini nu le stiam nu am putut urmari clasamentul , care de altfel era in fata mea. In urma cu o seara, sau dimineata am venit la 4 acasa dupa ce am socializat cu un grup de irlandezi veniti special pentru cursa. Cred ca mai aveam un pic si mi se crapau obrajii - nu de rusine!...nu-mi mai amintesc de cand am mai ras atata. Niste "duri" cu minte de copii ( unul din ei -politist in Belfast- povestea cu atata umor cum IRA activa cu cativa ani in urma si cum mai cadea cate o bomba pe sediul politiei...eh, primeste-o Doamne si pe asta !)

Deci... noroc de zgomot ca nu am adormit.

Am avut locurile chiar langa o curba...una dintre ele...si ma rugam sa fie un accident ca sa fie mai interesanta cursa :D

La un moment dat toata lumea s-a ridicat in picioare ...mi-au trebuit cateva secunde sa realizez ca se terminase.

Ok, rasuflu usurata...am facut-o si pe asta...am bifat in carnetel...no, acuma putem sa mergem sa mancam ceva???

TIBET- episodul 5

Popasul intre punctele de interes il faceam in cel mai apropiat oras. Agentia a ales de fiecare data cel mai bun hotel din zona, dar asta inseamna doar strictul necesar.
Din ultimul oras, Gyatze , in care am ramas episodul trecut, ne-am mutat in al 2 lea oras ca marime din Tibet , Shigatze. Mi-a placut aici. Am vizitat o manastire care practic era oras in oras. Locuiau aici 700 de calugarii. In urma cu ceva ani erau 2000.
O sa revin cu mai multe amanunte cand “cobor “ de pe Everest, practic ne-am mai oprit aici o data.
Din Shigatze pana la Everest am mai facut un popas, intr-un sat , Shegar. Chiar si in itinerar scria “ keep your expectations low here”. N-a fost chiar chiar asa de rau…cel putin nu pentru mine.
Inainte cu o zi , ne-am luat permisele de intrare in rezervatia “Qomolagma”. Asa il cheama si pe Everest in tibetana si de fapt e o ea pe care o cheama “Zeita”.
Nu stiam la momentul ala ce mare scofala si cu permisele astea, dar ne-au controlat de 4 ori pe drum spre munte.
In sfarsit, sa revin...
Shegar, un sat cu un hotel in mijloc, si multe “restaurante” in jur.
A doua zi am pornit la 6 dimineata sa fim siguri ca ajungem pe cer senin. Drum neasfaltat , 3 ore, numai in zig-zag. Cui ii pasa.
Urcam, si urcam, si mai urcam....la un moment dat soferul nostru, pe care intre timp l-am botezat Pinto, incepe sa scoata niste sunete ca de tobe....ta ta ta ta ta ta ta ta ta !!!...Era semnalul lui ca ne apropiem.
In varf....oooooooooooooohhhhh, Doamne!
Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit cand am vazut varful Everestului iesind printre nori.
Asa de entuziasmata nu cred ca am fost de mult timp. Toti ne comportam de parca bausem 5 energizante . Nici cuvintele nu ne ieseau, doar radeam ca nebunii si faceam poze. Ghidul si soferii erau obisnuiti. Au vazut reactiile astea de zeci de ori.
Cand ne-am mai potolit emotiile, hai s-o luam din loc. Eu, probabil fiind si cea mai tanara din grup (hm!), eram inca “nelinistita” ...cu ochii la everest, cu mintea aiurea, cu presiunea sangelui se sa dea in clocot....am dat un cap de masina de nu am mai vazut secunde bune, m-am scurs pe bancheta din spate....sangele a inceput sa-mi curga din cap, simteam cum un cucui se chinuie sa iasa prin piele...Masina pornise oricum, ca beteag–nebeteag, trebuia sa ajungem la locul cu pricina. Mi-am revenit intr-un tarziu, mi-am pus sapca pe cap, si am revenit la o stare cat de cat normala.
Primul ceas rau...si era abia ora 8 dimineata.
Ajungem la basecamp Everest, nu ne uitam nici in stanga nici in dreapta, luam un autobuz pentru inca 4 km ,masinile nu mai aveau voie sa treaca. Ajungem la military basecamp, care era de fapt si punctul de frontiera cu Nepal.
Un delusor undeva exact pe linia de unde nu mai puteam inainta ( pe cinstite cred ca era facut de mana omului) , mai urcam un pic...si uite-o, Zeita!
WOW...
Am fost primii in dimineata aia pe deal ...de la vorbit mult si poze si entuziasm, am ajuns la un moment dat sa nu mai scoatem un cuvant. Ne chinuiam sa memoram si cel mai mic amanunt. Urmaream cum se ridica cate un norisor si dispare, sau cum zapada e zvarcolita la poale. Desi era un soare puternic , era frig.
Mi-am scos steagul de rugaciune tibetan si am inceput sa-l intind pe sub niste pietre. Ce mai conteaza la cine te rogi, cum il chema pe Doamne Doamne, rezultate sa iasa!
In sfarsit mai apar cateva grupuri. Era timpul pentru noi sa plecam. Mai mult mergand inainte cu privirea in urma, ajungem la autobuz. Incep sa ma uit printre poze. Aveam o cartela de 4 GB in aparat, plus inca 5 GB de rezerva. Eram pregatita. Ok, le vad pe toate. Superbe! Ma uit la settings. Dracu’ m-a pus! Ma intreaba aparatul ceva...eu zic ”ok” ,...el zice ”no images”....eu “CEEEEEEEEE?”
In cea mai sfarsita voce din lume: “ Cred ca mi-am sters toate pozele!”
Al doilea ceas rau....
S-a oferit unul din prietenii mei sa mearga din nou cu mine pe deal sa mai facem poze. Dar ce folos, alea care le-am pierdut erau adevaratele.
Oricum nu eram in stare sa ma misc, eram ca o carpa. Genunchii mi s-au inmuiat, obrajii mi-erau scursi peste barbie, cucuiul imi bubuia, mai aveam un pic si plangeam...ma mai abtineam de rusine.
Asta e ... am facut cateva poze, doar s-o am pe draga de ea ca amintire ...cand un alt prieten imi sugereaza sa schimb cartela, poate un hacker (doar traim in china) ma poate ajuta.
Ok, o fac si pe asta. Pun o noua cartela de 4 GB.
Atunci imi pica fisa ca e marti -3 ceasuri rele si incerc sa-mi aduc aminte ce altceva nu mi-a mers bine in ziua aia ca sa-mi iasa la numarat. Nu dormisem de la 1 noaptea de emotii si entuziasm. Am considerat ca ala a fost primul ceas rau si l-am contorizat.
Dar nu merge chiar asa.
Continui sa fac poze....ajung la vreo 20. Mergea camera de parca era mitraliera. Nu trece mult si citesc aceeasi propozitie draga mie: No images.
Al 3 lea ceas venise...
Nici nu ma enervez. Era singura cartela care o cumparasem din fake market. Si-a dat sorocul dupa exact cata bani am dat pe ea. Nu zic nimic. O schimb cu ultima cartela care o mai aveam goala , de un 1 GB...si mai aveam 5 zile de vacanta. Din 10 GB am ramas cu 2.
Ce sa ma mai enervez, m-am resemnat. Ne intorceam in Shigatze, pe urma Lhasa, o sa iau de acolo o rezerva.
Pe drumul inapoi a fost tare trist. Nu vroiam s-o lasam in urma.
Am stabilit ca i-au pozele de la prietenii mei , doar erau 2 familii cu 2 camere fiecare. Si toata lumea a facut poze la toata lumea.
Seara la hotel, acelasi sat nacajit, nimeni nu avea chef de nimic , ne-am dus la culcare.
Urmau 5 zile pline de surprize, placute de data asta.

.......................................
........................................
Si ca sa nu las povestea asta cu un gust amar, sunt fericita sa va anunt ca am recuperat 90 % din pozele de pe cartela cu pricina...din care sunt incantata sa va arat cateva.
Wei Ding sa traiasca!

TIBET- episodul 4

Cand am spus episodul trecut ca “maine trecem muntii” am uitat de week end. Nu ca nu as avea timp, dar scriu mai bine de la birou. Da impresia ca sunt foarte ocupata! De ce as schimba acuma un obicei bun.
Asa ca uite a venit luni si imi continui istorisirea.
In sfarsit in cea dea 3 a zi am intrat in inima muntilor. Prima trecatoare 4300 m , a doua trecatoare 5200 m. Se simtea altitudinea in capul nostru, dar deja nu o mai baga nimeni in seama , eram prea entuziasti...plus doau lacuri si un ghetar. Ghetarul avea numai 7100 m...numa’.
Peisajele superbe, oamenii primitori.
Mi-am incarcat geanta cu dulciuri in ziua precedenta, gandindu-ma ca o sa am nevoie de dulce pe unde o sa mergem, si am ajuns sa dau toate bomboanele si ciocolatile la copii de pe drum. Mi-a picat mai bine decat tot aportul de calorii care l-ar fi adus.
Inca inainte de traversarea muntilor am incercat mancarea tibetana. Te lingi pe degete. E o combinatie intre cea chinezeasca si cea indiana, plus ceva din aia romaneasca .hahaha. Din moment ce cultiva cartofi si fac paine (da’ ce buna!) , si mai au ceva fasole, cu mult usturoi ...normal ca m-a dus gandul acasa. Diferenta e in carnea de yak.
Inspre seara am ajung in orasul Gyatze, unde a fost programata vizita unei manastiri si a unui fort . Fortul e plasat undeva pe o culme, asa ca 3 dintre prietenii mei au abandonat urcusul. “ O fost greu, dar am razbit!”
In fortul respectiv am auzit prima data , si ultima , de o batalie purtata de tibetani, impotriva “ cotropitorilor” britanici. La poalele fortului e un muzeu care se cheama: “Muzeul Antibritanic”. Ma mir ca nu scrie si welcome.
Nu-i nimic, le-au lasat o placuta undeva pe deal...da-de , da-de or si urma’o!....
In ce ma priveste, nu trebuia sa ma sprijin de ea, ca a fost prevestitoare de rau. Dar sa nu anticipam.
Urmatoarele zile s-au dus cu acelasi program, printre munti, urcus si coboras, ...mai o manastire, mai un lac, mai o trecatoare....dar in capul nostru era numai gandul ca in a 5 a zi ajungem la Everest.
Si la naiba, a 5 a zi a picat martea!
3 ceasuri rele.
Da ce rele!
Si numai pentru mine.
Ce bine de americanii astia ca nu stiu vorba aia....dar ei il au pe Bush ;)

TIBET- episodul 3

Yaci si manastiri.
Reusita combinatie.
Yacii sunt resursa materiala iar manastirile –spirituala.
In mod normal yacii sunt animale salbatice, dar s-au imblinzit, dar sunt mai salbatice decat vacile… dar vacilor le place. ( Once you have yak , you never go back!!!)
Tot ce produc , sau tot ce ii compune e considerat “numa bun”. Prin asta lumea intelege : lapte, unt, branza, carne, piele, par, coarne, oase, ...dar cand vine vorba de baliga!!!
Nu m-am prins eu prea bine de la inceput, ce imi tot explicau prietenii mei cu “dung” , pana cand am inteles ce inseamna. Pai, zice-ti oamenilor: BALIGA ( sau BALEGA??) , sa priceapa tot omul.
Ies yacii la pasune, danga- langa...langa-danga...si dupa ele vine si bunica cu un cos in spate care are grija sa nu piarda nici o...balega! Cand cosul e plin, umpli altul ...samd.
Apoi , acasa, urmeaza procesul tehnologic. Se amesteca bine , probabil se mai adauga ceva apa si niste fan ...se fac niste placinte rotunde , dupa care : zvaaaar!... se lipesc pe toate gardurile. Frumos, aranjate in randuri , cu amprenta lucratorului pe ele. Se lasa la uscat o perioada, dupa care se aduna si se pun pe gard pana sunt uscate de-adevaratelea, locul lor fiind luat de alta sarja. Cand vine iarna e cel mai utilizat combustibil pentru sobe. Nu v-ati asteptat, nu-i asa? Nici eu. Nu-i de mirare ca Tibetul miroase a yak si in cerul gurii. Dar ce sa faci cand lemne ioc.
Sunt mai multe soiuri de yaci: de carne, de lapte, de par, de povara, ...si de baliga. Hahahaha..nu ma invinovatiti pe mine daca nu gasiti in cartea de biologie toate soiurile.
Concluzia e: sunt prezenti peste tot. Si asa cum ghidul nostru, Tsidan, mi-a spus: noi fara yaci nici nu am exista! Supravietuim din cauza ca sunt si ei aici.
Uite, in sfarsit o natie care recunoaste ca rasa umana e un parazit.

In timpul Revolutii Culturale din China, multe din manastirile tibetane au fost distruse. Si nu numai atunci. Acum atmosfera e buna. Zic eu. Atata timp cat au voie sa existe, sa practice, sa se roage, sa se dezvolte.
Am vizitat multe manastiri. Interesant, dar ca un Toma , care nu mai e la nivelul: Crede si nu cerceta!, am pus o multime de intrebari pana l-am incuiat pe bietul ghid. Probabil nu s-a gandit sa-mi spuna pur si simplu: Cucoana, e inca una din religii, nu cauta explicatii logice!
In sfarsit...
Printre mii de Buda, si Lama si reincarnari si alte obiceiuri , ce mi-a ramas in minte , in special , au fost:
-steagurile de rugaciune , care le atarna peste tot, in special in punctele cele mai inalte;
-rotile de rugaciune; care pot fi de la roti mici care le invarti in mana, pana la mijlocii care stau pe zidurile manastirilor sau uriase, cate 2 la intrarile in manastiri.
-untul care arde non stop, similar cu lumanarile noastre. In trecut utilizau unt de yak (binenteles) , care lasa mult miros si fum negru. Asa si-au stricat peretii si picturile au fost acoperite. Mai nou au trecut pe unt de fructe, care e fabric special pentru Tibet, pentru ca numai aici se foloseste , in India si Malayezia.
-cartile cu invataturi. Scrise in sascrita sau traduse in tibetana. Alfabetul tibetan ( pentru ca folosesc alfabet si nu sistemul chinez) seamana cu cel in sascrita. De fapt budismul a ajuns in Tibet din India. Cartile nu sunt legate. Paginile sunt inguste si lungi, ceva de genul 12/50 cm. Sunt invelite intr-un material, apoi puse intre doua table de lemn( copertile) , pe lateral se adauga titlul , scris tot pe o bucata de carpa . Sunt inmagazinate in niste rafturi asemanatoare cu un cuib de albine. Pe mine m-au fascinat “bibliotecile” astea. Erau peste tot. Si totusi se plangeau ca s-au pierdut o insemnata parte din carti.
Mai in gluma, mai in serios: din doua surse de incredere am aflat ca atunci cand manastirilor le-a fost schimbata destinatia in cladiri administrative sau de alte feluri, cand omu’ mergea cu treburi importante la wc, nu putea lua ziarul , ca risca sa fie un chip important pe pagina si era pasibil de pedeapsa...asa ca lua cartea de rugaciuni!
Nimic nou sub soare.

Sunt la al 3 lea episod si tot la introducere ma chinui. Ar trebuii sa evoluez. Maine trecem muntii.

TIBET- supliment

Calugari tibetani dansand.

Am fosti norocosi sa fim martori la serbarea asta. Nu era programata in itinerarul nostru.

TIBET- episodul 2

Nu mi-am facut un plan de lectii, despre subiecte , ce si cum sa le abordez, asa ca s-ar putea sa vi se para haotice povestile mele. Da’ io stiu ca sunteti isteti deajuns...unul dintre motivele pentru care ati ajus sa cititi pagina asta ;)... si o sa pricepeti.
Scurt sumar: 10 zile, 9 nopti, 5 turisti, 1 ghid, 2 soferi, 2 masini, ajuns la altitudine de la 3600 m la 5300 m, 4 limbi vorbite ( engleza, romana, mandarina si tibetana), 648 poze, 24 filme ( partea mea).
Cand am inceput sa organizam excursia asta nu se dadeau inca premise pentru Tibet. In septembrie , cand in sfarsit au deschis portile, regulile erau foarte stricte. Una dintre ele ma afecta puternic. Si anume: un grup de turisti trebuie sa fie musai toti de aceeasi nationalitate, minimum 2 persoane, sa aiba viza de residenta aici si permis de munca. Pentru a2a parte, nici o problema, dar pentru primaaaa...Initial am descris cum am facut ca eu, singura romanca din grup sa ma atasez la el…dar ma gandesc ca bine ar fi sa nu public chiar totul.
La aeroport ne-au asteptat ghidul si 2 soferi, 8 oameni in 2 masini, numa bine. Doua Toyota Land Cruiser; ce ma manca in palme sa conduc!
Am plecat rapid din Lhasa, nici nu am intrat in oras( care e la 2 ore de aeroport) si ne-am indreptat spre Tsedang.- se spune ca e leaganul civilizatiei tibetane.
Am stat 2 zile acolo, pana ne-am adaptat cu altitudinea. A 2 a zi dupa micul dejun eram deja mai bine, asa ca ne-am apucat de vizitat.
Primele obiective: 3 manastiri. Foarte frumos, interesant, noutate, obiceiuri, incantati...si Doamne ! cate mai urmau sa vina!!!!
Tibet e o regiune extraordinar de interesanta.
Platou muntos. Munti fara copaci. Cer albastru. Albastru infinit.
Lacuri curate. Lacuri albastre. Albastru turquoise.
Oameni putini, rasfirati prin sate mici. 5 milioane de locuitori in tot Tibetul. 800 mii traiesc in Lhasa. Raportul e 2/1 chinezi/tibetani. Tibetanii au ajuns minoritate in Tibet. Toti chinezii traiesc la oras. De aceeia adevarata cultura tibetana o gasesti la sate.
Drumuri foarte foarte bune. Sar-mana Olimpiada. Torta a trebuit sa treaca pe acolo.
Viata e grea. Iarna e lunga. 7 luni pe an. Nu sunt resurse. Yakul e sursa principala de suprevietuire. De aceea e venerat. Si mancat. Turistii sunt a doua sursa de supravietuire. Nu sunt venerati. Nu sunt mancati. Pamantul e a treia sursa de supavietuire. Se concentreaza foarte mult pe sursa asta. Se cultiva in special ridichi, napi, cartofi. Nu stiu ce productie au la hectar.
Totul in jur miroase a branza de yak. Inclusiv balsamul de par de la hotel. Untul si branza de yak sunt dulci. Nu au fost pe gustul meu. Carnea de yak e foarte buna. Seamana la gust cu carnea de vita. E grea la stomac totusi. Dupa cateva zile si multe basini, eu m-am lasat. Am trecut pe oaie.
Oamenii se curata o data pe an. Nu e zvon. Credeti-ma. Cand se curata nu se spala. Se ung cu unt de yak.
Sunt foarte primitori. Foarte prietenosi. Am fost profund impresionata .
Au pielea tabacita de vant si soare. Chiar si copiii. Eu am avut crema de protectie solara. Ei au unt de yak. Femeile arata mai batrane decat varsta lor. Dar au o frumusete aparte. Si zambesc. Mult.
Soarele e foarte puternic in cursul zilei. Dar e frig noaptea.
Stop. Telegrama-i gata!

Maine va povestesc de yaci si manastiri.
Intrebati-ma daca sunt neclara sau las detalii nelamurite.

TIBET- episodul 1

Va tot amenint de cateva zile ca o sa scriu pe blog 。Am tot amanat, si am amanat…As putea sa gasesc mii de scuze, cum : ca sunt foarte ocupata acupa ca m-am intors la lucru ( bullshit) ; ca nu imi merge conectarea la serverul Bolgspot ( slava Domnului pentru Olimpiada- ca nu mai e situl blocat!) ; ca fusul orar m-a dat peste cap (hahaha- ce ti si cu China asta- oricat de mare ar fi toti lucreaza pe acelasi fus orar) ; ca mi-a pierit inspiratia...etc...dar motivul principal e (o sa para ridicol): nu am reusit in doua zile sa ma decid ce poze sa aleg pentru primul episod!!! No, intr-un final am inchis ochii si am pus degetul, sau ma rog, cursorul....mai mult , sa mai putin.
Sa incep cu impresii generale. Vacanta asta a fost o super vacanta. Sunt norocosa ca am avut sansa asta.
Tibet si Everest. Cine ar fi crezut cu ceva timp in urma!
Ok, sa incepem...
Primul pas: imbarcarea in avionul cu destinatia Lhasa. Fara glume , te cauta si in talpi. Ok, am trecut, sunt calita cu controlul in aeroporturile chineze de cand cu olimpiada, desi a fost un “pic” mai amanuntit, entuziasmul m-a facut sa trec usor.
Faza a 2 a : aterizarea in Lhasa. Pentru cine nu stie , Tibet e situat pe un platou muntos de peste 3500 m altitudine. Noi, oamenii de rand , nu putem trai confortabil la niste inaltime unde numai Doamne Doamne si tibetanii indraznesc sa-si ridice casa.
De la usa avionului si pana sa ne luam bagajele eram deja toti transformati in zombi. Miscari in reluare, vorbit in soapta si foooaarrteee raaar, miscarile capului nu mai sunt independente de corp, daca vrei sa te uiti in lateral sau in spate, fa bine sa te rotesti cu tot corpul. Nimeni nu-ti impune treburile astea, le faci din instinctul de supravietuire. Motivele? Presiunea atmosferica si lipsa de oxigen.
Toti vizitatorii trec prin faza asta, doar ca putini sunt norocosi sa aiba un agent care a organizat excursia cu cap. Noi am fost norocosi si primele 2 zile am coborat de la altitudinea de 3660 la 3600. Hm , nu pare mult nu? Asa am zis si noi pana cand ne-am intalnit cu alte grupuri care in primele 2 zile o trebuit sa foloseasca butelii de oxigen(nu va inchipuiti ditamai butelia albastra...sunt mici cat un spray de camera)...Hahaha , mi-am adus aminte de sfaturi inainte de a pleca...” daca va e rau , sunt butelii de oxigen de cumparat peste tot, dar aveti grija de inde cumparati , ca sunteti inca in China si sa nu luati una falsa!”- ne si inchipuiam ca o sa nimerim una cu gaz ilariant.
Din cauza ca cursa directa Shanghai – Lhasa a fost anulata ( ce rost avea daca nu dadeau permise de intrare in Tibet- din martie pana in septembrie), am schimbat in Chengdu. Ca un grup care se respecta (si am fost doar 5 persoane), raspanditi prin tot aeroportul,... la cumparaturi...am fost ultimii la imbarcare si ne-au dat locuri rasfirati. Am avut noroc. Locul meu a fost langa o profesoara ...................................................................................................... Am povestit tot drumul. Foarte interesanta conversatie. M-a invitat la ea acasa cand ajung inapoi in Lhasa; i-am pove ca sunt cu prietenii mei...nici o problema , sa vina si ei; cat mai multi cu atat mai bine. Mai multe amanunte despre vizita in ultimele episoade. Numele ei: XXXXXXXXX. Nimeni in Tibet nu are nume de familie. Se deosebesc la fel cum o facem noi la sate: Ionel a lui strambu din varful dealului, Niculae a croitorului, Anutza lui shtirbu cu masina alba...
Dezvalui aici putine din cele ce am pove cu ea. Mi s-a parut interesant cand m-a intrebat: Ghidul vostru e chinez sau tibetan? Atunci nu stiam ce o sa fie, eventual s-a dovedit a fi tibetan. Si asta era alegerea castigatoare ( inca o bulina alba pentru agentul nostru). De ce chinez nu-i bun?....Aaaaa, cum ar fi sa povestesca Attila ce ti-e cu ruinele de la Sarmisegetuza.
Prima mea impresia asupra Tibetului:
Cer mai albastru nu am vazut nicaieri , niciodata in viata mea. Dar nici nu am fost niciodata asa aproape de el.
Sper ca v-am starnit curioziatea. Mai am atatea sa va spun. Pentru 10 zile de Tibet o sa am nevoie de minimum o luna de compunere. Ce mandru ar fi Calistrat Hogas de mine.

Festivalul Lunii

Festivalul Lunii( numit si Festivalul Jumatatii Toamnei) cade in 2008 pe 14 septembrie.

Ce e Festivalul Lunii ?

In Fiecare an in a 15a zi a lunii a 8a in calendarul Lunar, cand luna e la maximum de stralucire in decursul anului, Chinezii sarbatoresc "ZHONG QIU JIE" .

Ce se sarbatoreste si cum?

Dupa informatiile ce le detin , si astea obtinute mai mult de pe net, totul se invarte in jurul unor vechi legende.

Una dintre ele ( si cea mai circulata) spune ca : In vremuri stravechi au aparut intr-o zi pe cer 10 Sori. Imparatul a comandat unui faimos arcas sa doboare "surplusul" de Sori ( "surplus"?!- nu si potrivit domnisoarelor care vor sa se faca negre dupa o zi de plaja!...dar cum suntem in China , si cum aici si cremele de fata sunt "whitening" , intelegem!).

Binenteles ca arcasul, ca un personaj de legenda care se respecta, a doborat cei 9 Sori( unde or fi cazut, localnicii s-au fript!).

Zeita Raiului din Vest ( asa am tradus eu "Goddess of Western Heaven"...si atunci vestul era mai dezvoltat..Raiul pe Pamant!) l-a rasplatit cu o licoare care il facea nemuritor( un fel de Adrian Paul).

Nevasta arcasului ( Femeile!!!) a gasit licoarea, a luat-o , a fost prinsa si apoi exilata pe Luna.

Obicei urmat si in perioade istorice mai recente. Membrii ultimei dinastii Chineze, dinastia Qing , au fost exilati in anul 1911 in Taiwai. (ceva mai aproape decat Luna)- motiv pentru care China de azi revendica Taiwanul. China de maine o sa revendice Luna...iar eu daca nu tac, Luna o sa mi se para numa buna sa-mi duc traiul!

Potrivit legendei , frumusetea domnitei , pe numele ei , Chang Er, e la apogeu in ziua Festivalului Lunii, cand iese din palatul de cristal si danseaza.

O alta legenda spune ca un barbat ar trai pe Luna ( ce ti-e si cu sursele astea!), care in Ziua Festivalului Lunii coboara pe pamant si noteaza cuplurile care sunte destinate sa fie impreuna si sa traiasca fericiti. De aceea peste 50% din nuntile de peste an in China se tin in luna in care cade Festivalul Lunii. Cum de reusesc? Simplu . Nu se tine cont ca e Luni, Miercuri sau Sambata. Nu se tine cont ca e 10 dimineata sau 10 seara. ...

Sunt si eu invitata le 2 nunti saptamana asta. O dovada in plus a integrarii mele in societate!

Cum sarbatoresc Festivalul Lunii?

E o sarbatoare de familie, a doua ca importanta in cultura chineza( dupa Anul Nou Chinezesc) .

Se aduna toti membrii familiei, mananca, danseaza si la miezul noptii se mira pe Luna.

Mancarea traditionala e de fapt desertul: Moon Cake ( Prajitura Lunii), o bomba calorica suuuuper buna.

Rotunde, de marimea unei palme, umplute cu tot felul: de la pasta facuta din seminte de lotus, pasta din soia neagra sau rosie, fructe ( astea sunt dulci) , pana la carne picanta, ou ( galbenusul reprezentand Luna), creveti, porumb. Ultimele nu sunt favoritele mele si fac parte din "modernele" Moon Cakes.

Sunt puse in vanzare cu vreo luna inainte de Festival.( nu se mai obisnuieste sa fie pregatite acasa. Am inteles ca ia foarte mult timp).

Ambalajele sunt foarte originale, colorate si atragatoare. In fiecare cutie ( cel putin 8 bucati) fiecare prajitura are alta umplutura. Daca ai gasit favorita nici o sansa la o dublura, mai bine mai incepi o cutie ( nu sunt foarte ieftine).

E o traditie sa dai cadou cutii cu Moon Cake , pana cu 3 zile inainte de festival . Bucuria mea. Toti furnizorii au trimis. A trebuit sa-mi dublez mersul la sala ca sa pot tine pasul cu aportul de calorii care a intrat in mine...

Pe prajitura scrie in chineza cu ce e umpluta. La servici e usor, doar intreb colegele ce scrie, pana o gasesc pe cea care imi place. Acasa e mai greu. Tai toate prajiturile pana dau de aia care ma intereseaza.

Se spune ca ar fi peste 100 de feluri de umpluturi.

Preferata mea e cu nuci, alune, seminte de pin si radacina de lotus, toate incorporate intr-o pasta dulce...mmm, mult bun!

La polul opus sunt cele cu carne picanta. Ciudat gust.

Am incercat sa fac o poza in care sa se vada si ambalajul si forma si ce scrie deasupra si cu ce e umpluta. Ca urmare poza are prea multe informatii, e mult prea mica sa se vada tot si nu se mai intelege nimic. Doar o idee.

Bucurati-va de Festival si nu uitati sa va "mirati" la Luna la noapte!